Alegerea unui computer

Până mai ieri credeam că un calculator şi un computer sunt totuna, dar am aflat că un computer este un calculator  pe care pot să îl programez.

Primul computer a fost construit la Philadelphia în Statele Unite şi a fost botezat ENIAC.

John von Neuman a creat prima arhitectură standard a unui computer ca fiind formată din 4 module:

• UAL adică Unitatea Aritmetico-Logica
• UCC adică Unitatea de Comandă şi Control
• MC adică Memoria Computerului
• I/O adică dispozitivele de Intrare şi Ieşire

care comunică printr-o bandă numită Magistrală.

Ulterior din 4 module au rămas 3 după ce UAL şi UCC au format împreună UCP adică Unitatea Centrală de Procesare.

Există supercomputere care au o putere de procesare mare şi sunt voluminoase. Sunt utilizate de companii ce au nevoie să calculeze volume mari de date în timp scurt.

Tot super computere sunt şi Main Frame-urile care spre deosebire de primele sunt proiectate pentru a avea o putere de stocare mare fiind utilizate de companii care stochează volume mari de date. Utilizatorii se conectează prin terminale la ele.

A aflat că există şi minicomputere, care sunt mici semnificativ decât supercomputerele, fiind utilizate în controlul şi automatizarea producţiei din fabrici şi marile depozite.

Există şi microcomputere. Acestea sunt computerele cu care suntem familiarizați şi sunt computerele pe care le ştim noi.

PDA-urile, al căror nume vine de la Personal Digital Assistant adică Asistent Personal Digital sunt un fel de agenda electronică. Astea par să fie strămoşul telefoanelor mobile şi al tabletelor.

El avea nevoie de un microcalculator şi a înţeles că poate să aleagă fie desktop fie laptop.

A ales desktop pentru că a aflat că laptop-urile fiind mai compacte, au toate piesele sub tastatură şi dacă vărsa cafeaua pe ea risca să îl strice. Deasemenea ecranul lor este rabatabil şi tot ridicându-l şi coborându-l îl putea deteriora. A înţeles şi că desktop-urile sunt mai puternice şi mai uşor de configurat şi că au ecranul mai mare. Putea avea mai multe monitoare și chiar dacă şi la laptop se pot lega mai multe monitoare, el voia desktop pentru că deşi laptopul îi oferea libertate de mişcare şi consumă mai puţin curent se simțea mai comod când lucra cu un desktop. A înțeles că putea opta pentru una din două categorii de sisteme de calcul. Pentru sistemele construite de firma Apple sau pentru sistemele construite de diverși alți producători de sisteme de calcul.

Există argumente solide pro și contra în ce privește alegerea a uneia sau a alteia dintre cele doua categorii de sisteme, argumente pe care a încercat să le analizeze pentru a lua cea mai bună decizie pentru nevoile sale. PC-urile erau mai ieftine și avea o libertate de alegere mai largă.

Un sistem PC poate fi construit personalizat, în timp ce pentru Mac, configurațiile sunt predefinite. Un Mac vine și cu o garanție a calității, în timp ce PC-urile sunt produse de mai mulți producători, fiecare cu propuneri specifice de calitate a materialelor și a configurației. PC-urile sunt mult mai flexibile când vine vorba de upgrade-uri. La dispozitivele Apple, pot fi făcute upgrade-uri, doar de RAM și unitatea de stocare. PC-urile sunt preferate de gameri datorită acestei posibilități.

În general, există un volum mai mare de aplicații pentru PC-uri. Cea mai mare parte a producătorilor de software se orientează către Windows. Majoritatea utilizatorilor de computere folosesc PC-uri cu sisteme de operare Windows, așa că există o comunitate puternică pentru suport și sfaturi practice Modelele vechi de PC-uri au o compatibilitate mai bună cu sistemele de operare noi. De exemplu, un PC vechi de cinci ani, poate funcționa foarte bine cu Windows 10, în timp ce un Mac vechi de cinci ani va funcționa foarte bine doar cu varianta sistemului OS X de la Apple pentru care a fost creat.

A ales să își ia PC pentru a-și face singur configurația, ocazie cu care o să învețe câte ceva despre cum lucrează un computer în ansamblu, la ce folosește și cum funcționează fiecare componentă în parte.

După ce a vorbit cu soția sa despre acest subiect și după ce a urmărit un material video, a răsfoit o carte, tot ce a vorbit, văzut și citit a însemnat în jurnalul dîn care a citit și eu și în care își nota tot ce face ca să nu uite ce e important și din care redau mai jos.

Există carcase tip

• CubeTower
• FullTower
• MiddleTower
• Mini ITX
• MiniTower
• OpenCase

care pot avea formatul

• Flex ATX
• E-ATX
• ATX
• mATX
• mITX
• HPTX

fiecare cu dimensiunile lui specifice. Înțelegea că trebuie să aleagă o carcasă pe masura plăcii de bază și să țină cont că placa video poate ocupa mai multe sloturi. Pentru sursă, predomină formatul ATX, însă există și surse tip SFX, pentru caracase ITX. Majoritatea carcaselor folosesc surse care se montează în partea de jos, pentru a trage aer rece de sub carcasă ce au ventilatorul în interior pentru a trage și evacua aer cald în exterior.

 

O carcasă are multe ventilatoare, sau radiatoare dar obligatorii sunt ventilatoarele din față. Ele creează presiunea pozitivă care scoate praful în afară și nu îl absorbe. În spate există un singur ventilator. Un model cu spațiu amplu și puncte de prindere în spatele panoului care susține placa de baza este ideal pentru managementul firelor și că acest aspect asigură o răcire mai bună și este mai estetic. Observase că ar fi bine să aibă porturi și conectori accesibili în partea din față a carcasei. O pereche de porturi USB 2.0 sau 3.0 și mufe pentru casti audio și microfon ar fi fost suficiente. Poate chiar un port USB Type-C. Pe partea estetică mai multe carcase oferă în partea de jos un PSU shroud care acoperă sursa de alimentare și cablurile care ies din ea și deci rezolvă cumva problema wire managementului.

A ales o carcasă tip MiddleTower format ATX de culoare neagră, cu geam lateral transparent din plexiglass, cu un sistem de led-uri, cu o sursă de 600 W, montată în partea de jos, cu trei ventilatoare în partea din față, două în partea de sus și unul în partea din spate. Carcasa are doua lăcașuri Bays 3.5 și trei de 2.5 iar în partea din față trei porturi USB, dintre care doua tip USB 3.0 și unul tip USB 2.0, precum și o mufă de ieșire tip jack mic stereo de 3,5 nm pentru căști sau orice sistem audio și una de intrare tip jack mic stereo de 3,5 nm pentru microfon sau mixer, alături de butoanele de Power și respectiv Reset.

Acum avea de ales între două platforme. Fie platforma AMD, fie platforma Intel. Ambele pareau performante mai ales după apariția generației de procesoare Ryzen dezvoltate de AMD.

O placă de bază cu arhitectură Intel, suportă doar procesoare Intel, iar o placă AMD doar procesoare AMD, pentru că între Socket, adică suportul procesorului, și procesor trebuie să existe compatibilitate perfectă.

Modelele de procesoare suportate, numărul, tipul și viteza conectorilor, funcții precum overclocking sau numărul de plăci video conectate în SLI și Crossfire, sunt dictate de Chipset-ul plăcii de bază.

Înțelegea că formatele plăcilor de bază sunt:

• ATX
• mATX
• mITX
• XL-ATX
• E-ATX

și că formatul standard este ATX..

Pe placa de bază se montează memoria RAM, iar standardul este DDR4 pe 288 de pini. Plăcile suportă o cantitate minimă de 32 de GB de RAM dual channel. Pe placă există porturi USB și Serial ATA, conectorii m.2 pentru SSD, cu interfață PCI Express, sau SATA III, Thunderbolt, conectori audio și video, ca VGA, DVI, HDMI sau Display Port, cip-uri integrate, ca cip-urile audio și cip-urile de rețea, controller RAID, pentru hardisk-uri. Placa mai contine conectorul sursei de alimentare, conectorul de 12 volti pentru procesor, porturile PS/2 pentru tastatură și mouse, portul paralel, clock-ul adică ceasul care sincronizează procesorul cu restul plăcii de bază și conectorii IDE. Vedea că placa de bază are un soft care se numeste BIOS adică Basic Input Output System și care oferă opțiuni pentru controlul componentelor.

 

A ales o placă de bază construită pe arhitectură Intel, format mATX, cu socket procesor 1151, cu cipset B360, care are doua sloturi PCI Expres x1, doi conectori m,2, un PCI Express x16 și șase sloturi SATA III. Suportă procesoare Intel 8th Generation Core i7/i3/i5/Pentium Celeron, are cipset video integrat Intel HD Graphics și cipset audio 7.1 Audio with Realtek ALC887. Cipsetul de rețea este Realtek RTL8111H care suportă viteze de 10/100/1000 Mbps. Tipul de memorie este DDR4, iar placa de bază suportă maxim 64 GB pe patru sloturi de memorie cu tehnologie dual channel. Frecventele procesorului suportate de placa de baza sunt 2666/2400/2133 MHz.

Procesorul este prescurtat CPU adică Central Processing Unit, și are ca și caracteristică frecvența de lucru.

Frecvența măsoară în Herți, de cate ori pe secundă se întâmplă ceva. În cazul procesorului, măsoară momentele cînd ia o cantitate de biți. Adică tick-urile.

Procesorul are mai multe module și fiecare este specializat în anumite operații. Poate fi:

• Single Core
• Dual Core
• Triple Core
• Quad Core
• Octa Core

în funcție de câte nuclee are. Unul Octa Core are 8 nuclee și poate să execute 8 operații în paralel.

Un procesor execută un program, adică o secvență de instrucțiuni stocate în prealabil. Când execută o parte din program, restul instrucțiunilor și datelor sunt stocate în memoria cache. Memoria cache este o memorie care reține datele folosite recent evitând întoarcerea lor în memoria principală, care este mai lentă și astfel datele sunt procesate mai rapid.

Există două arhitecturi ale procesorului.

• Arhitectura RISC care folosește un set redus de instrucțiuni executate rapid.
• Arhitectura CISC care folosește un set complex de instrucțiuni cu număr redus de pași pe fiecare operație.

Procesorul contine:

• un sector pentru aritmetică
• un sector pentru decodare de instrucțiuni
• un sector care controlează viteza
• un sector care contine regiștrii, adică cea mai mică memorie posibilă din computer
• un sector care se ocupă cu grafica și mai nou northbridge-ul adică modulul din nord, cu rol in coordonare care contine cipset-ul video.

 

Pentru ca a ales Intel, îl interesau procesoarele Intel, a căror generație Intel Core este cea mai nouă și cuprinde Core 2 și Core i, care, la rândul ei, cuprinde procesoarele i3, i5, i7 și i9. Procesoarele i3 sunt de regulă dual core. i5 quad core, i7 six core iar i9 octa core.

A ales un procesor Intel i7 8700 adică generatia a 8-a, cu 6 nuclee și 12 thread-uri adică 1 nucleu virtual pentru fiecare nucleu fizic. Frecvența procesorului este de 3200 MHz iar tehnologia de fabricație 14 nm adică atât măsoară un tranzistor folosit la fabricarea procesorului. Memoria cache este de 12288 kB iar arhitectura procesorului este Coffee Lake.

Vedea că memoria RAM este o memorie cu acces aleatoriu și permitea accesarea directă a oricărei celule a ei, oriunde ar fi, prin specificarea coordonatelor exacte.

Cele mai folosite memorii de tip RAM sunt DRAM și SRAM.

O memorie realizează următoarele funcții:

• identifică adresa fiecărei zone de memorie adică linia și coloana
• reîmprospătează secvențial celulele utilizate, cu ajutorul contorului
• citește nivelul de electroni prin senzorul de amplificare
• decide ce zonă de memorie trebuie încărcată
• identifică tipul, viteza, spațiul de memorie și verifică apariția erorilor prin cipuri.

Alte tipuri de memorie sunt:

• FPM DRAM
• EDO DRAM
• DDR SDRAM
• RDRAM
• CMOS RAM
• VRAM

Memoria DDR a ajuns la generația DDR4.

Memoria DRAM reprezintă o memorie dinamică cu acces aleatoriu compusă din celule. Fiecare celulă este creată dintr-un tranzistor și un condensator, reprezentând un bit de memorie care poate lua valoarea 1 sau 0. Tranzistorul funcționează ca un comutator, care permite cipului de memorie să citească și să modifice starea condensatorului. Condensatorul se folosește pentru a stoca electroni. Atunci când acesta se încarcă cu electroni stochează valoarea 1 în bitul de memorie, respectiv 0 în cazul în care acesta este gol. Celulele de memorie RAM sunt așezate ca elementele unei matrice. Localizarea unui bit se face prin intersectarea liniei și coloanei pe care se găsește, aceasta reprezentând adresa bitului.

 

Memoria statică SRAM, funcționează diferit față de cea dinamică. Un bit de memorie este format din patru sau șase tranzistori interconectați și nu necesită reîmprospătare. Astfel, viteza de scriere și de citire a unei memorii statice este mai mare decât a celei dinamice. Însă datorită mulțimilor de tranzistori din care este făcută, aceasta ocupă mai mult spațiu și este mai scumpă. De aceea, memoria statică este folosită doar pentru crearea memoriei cache la procesoare, iar memoria dinamică pentru crearea memoriilor RAM.

 

A ales o memorie RAM ADATA Premier tip DDR4 cu o capacitate de 16GB care lucrează la o frecvență de 2666 MHz, formată din 2 plăcuțe a cate 8 GB care ocupă doua sloturi pe placa de bază.

Voia să alaegă o unitate de stocare și are la dispoziție trei variante: SSD, SSHD și HDD. Diferența între ele constă în viteza de transfer.

 

 

 

Hardisk-urile conțin discuri rotative pe care sunt scrise datele. Cele pentru PC-uri au 5400 rpm, 7200 rpm și 10.000 rpm. Interfețele folosite pentru harddisk-uri sunt de tip P-ATA, S-ATA, S-ATA II, respectiv S-ATA III.

SSD-urile sunt mai rapide și dispun de o memorie flash, bazată pe tehnologie NAND. Ele nu dispun de componente în mișcare, și deci sunt mult mai puțin vulnerabile la șocuri mecanice. Funcționează fără zgomot și au un consum mai redus de energie.

SSHD-urile, sunt o combinație între SSD și HDD, Conțin atât părți mecanice cât și memorie flash, care are o capacitate mai mică decât partea mecanică.

Unitatea de stocare are un buffer, adică o memorie suplimentară integrată, pentru a nu se citi des de pe ea datele utilizate frecvent. Cand procesorul are nevoie din nou de acele date, unitatea de stocare nu le mai ia de la locul unde se găsesc, ci din buffer. Astfel citirea funcționează mai rapid. Marimea buffer-ului poate varia în funcție de tipul unității de stocare de la 64 MB la 4GB.

Prin operația de ștergere se șterge intrarea din tabela de alocare a fișierelor, fapt care face ca fișierul să nu mai fie văzut, fără a șterge efectiv informația de pe unitatea de stocare, deci fără a schimba biții adică polaritățile. Apoi unitatea are undă verde să rescrie biții acelui fișier. Ștergerea reală înseamnă suprascrierea cu informație vidă, adică mâzgălitură, care se poate face prin formatare, sau cu programe speciale. Un fișier este un bloc de date delimitat corespunzător pe unitatea de stocare.

A ales o soluție HDD + SSD în care HDD-ul este WD Blue cu capacitate 1 TB, 7200 de rotații pe minut și interfață SATA III iar SSD-ul este Kingston A400 cu capacitate de 240 GB și interfață SATA III

Placile video au fost dezvoltate pe un anumit standard pentru a fi compatibile cu placa de bază. Funcționează pe PCI-express. Au un procesor grafic, aproximativ ca cel de la procesor care se numeste Graphics Processing Unit.

Pixel Pipelines este parte din placa video care transformă informația din pixeli. Pot ajunge până la 3072 pixel pipelines.

Shader Model sunt instrucțiuni ca: Vertex, Geometry, Pixel, folosite de OpenGL și Direct3D care ajută la utilizarea efectelor grafice.

BUS-ul este traseul dintre procesor și memorie iar o placă video poate avea până la 512 biți pe BUS adică atâția biți pot circula între memorie și procesor. Cu cât există mai multă memorie video, cu atat este mai bine dar o placă video cu BUS 512 și cu 1 GB VRAM este mai rapidă ca o placă video cu BUS 256 și 4 GB VRAM.

Răcirea este de două tipuri: activă sau pasivă. Cea pasivă este construită dintr-un radiator de mari dimensiuni, iar cea activă are un radiator mai mic cu un ventilator care asigură răcirea. Plăcile cu răcire activă au temperaturile mult mai mici.

DirectX este o colecție de API dezvoltată de cei de la Microsoft prin care dezvoltatorii au acces la funcțiile de nivel scăzut ale hardware-ului. În momentul de față plăcile video sunt disponibile cu DirectX 11.

Plăcile video se conectează cu display-ul prin porturi ca:

• VGA care are semnal analogic
• DVI/HDMI sau Display Port care au semnal digital

Mai multe plăci se pot interconecta prin crossfire ATI sau SLI dacă sunt plăci produse de Nvidia.

A ales o placă video GTX 1660Ti cu 6 GB VRAM tip GDDR6 cu un port HDMI si 3 Display Port

Placa de reţea sau adaptorul de rețea, Network Interface Card, prescurtat  NIC, este un circuit electronic ce permite comunicarea între calculator şi reţea.

Se montează într-un slot PCI de pe placa de bază a calculatorului şi furnizează interfaţa de conexiune cu reţeaua.

Tipul plăcii de reţea trebuie să corespundă cu mediul şi protocolul folosite în reţea.

Conexiunile pot fi twisted-pair, cablu coaxial, sau conexiuni pe fibră optică,

Tipul de conectare poate fi optică sau electrică.

Placa de reţea comunică cu reţeaua printr-o conexiune serială şi cu calculatorul printr-o conexiune paralelă.

Fiecare placă de rețea poartă un identificator unic propriu, care îi permite să fie adresată și regăsită chiar și în rețelele cele mai mari, de întindere globală maximă.

Miniaturizarea permanentă a redus necesitatea plăcilor de rețea ca piesă separată. Funcționalitatea necesară a rămas aceeași, fiind acum integrată pe placa de bază.

Tipul de reţea utilizată poate fi

• Ethernet
• Token Ring
• FDDI

Rata de transmisie a biților poate fi 10/100/1000 de Mb/s, 10G sau 40G

Tipul de conector pe care placa îl acceptă pot fi Ethernet RJ45, LC, FC.

Tipurile de BUS folosite de stațiile de lucru și servere sunt PCI, PCI-X sau PCI-E.

Exisă cateva motive pentru a cumpara o placă de rețea separată, stand-alone. Supratensiunile care afectează electronicele nu vin doar pe rețeaua de alimentare cu energie. Și cablul de rețea poate purta sarcină electrică dăunătoare. Plăcile de baza moderne, în special cele de calitate, oferă un oarecare grad de protecție în cazul supratensiunilor, însă ar fi păcat să fiu nevoit să inlocuiesc toata placa de bază în cazul în care s-a defectat un singur cip, cum ar fi cel de rețea. O placă de rețea pe fir Ethernet ar putea fi un grad de protecție în plus în acest sens. A ales o placă de rețea gigabit cu viteze de transfer de 10/100/1000 pentru a nu fi limitat de placa de rețea atunci când îmi voi alege tipul de conexiune la internet. Pentru a permite funcționarea dispozitivelor de redare de sunet, un computer sau laptop necesită o placă de sunet externă sau internă, numită și placă audio.

Plăcile se disting prin tipul de conexiune:

• USB
• PCI
• PCI-E
• FireWire
• ExpressCard
• PCMCIA.

Placa de sunet este responsabilă de crearea, convertirea, amplificarea și editarea sunetului redat de computer. Placa de sunet constă din mai multe sisteme hardware conectate, responsabile de colectarea, producerea și procesarea datelor audio. Scopul sistemelor audio este captarea audio, sinteza, și reproducerea acesteia. Accesul la memoria dispozitivului se face direct printr-un cablu coaxial sau optic. Sunetul este generat într-un procesor digital de semnal (DSP): redă anumite note, își ajustează tonul, frecvența. Puterea DSP și cantitatea totală de note disponibile se numesc polifonie.

Este necesară o placă de sunet pentru redarea corectă, precisă și la timp a sunetelor solicitate de programele de calculator și de sistemul de operare al dispozitivului prin difuzoare, căști. Plăcile cele mai simple oferă calitatea CD, adică rata de eșantionare de 44,1 kHz, eventual 48 kHz la o rezoluție de 16 biți, cele de calitate mai mare au rata de eșantionare 96 kHz iar cele de top 192 kHz. În timp ce frecvența de 44,1 sau 48 kHz este în mod normal suficientă, altceva este la adâncimea de eșantionare care determină calitatea digitalizării. Sunt mai buni 24 biți, deoarece astfel sunt convertite mai calitativ și sunetele mai slabe iar mixajul rezultat sună mai bine.

Conectorii de pe placa sunt:

• comutator pentru linia de intrare / instrument
• comutator pentru amplificarea semnalului de intrare
• comutator de alimentare Phantom pentru microfon condensator
• comutator principal pentru volumul monitoarelor de studio (difuzoare)
• comutator volum căşti
• ieșire căști
• comutator pentru audierea directă a instrumentului înregistrat
• intrare combinată pentru microfon (XLR) sau un instrument muzical (jack 1/4)

A ales o placa de sunet Creative Sound BlasterX AE-5, cu funcție XAMP, led-uri personalizabile, BlasterX Acoustic Engine, Dynamic Range (DNR): 122 dB. Cu conectori pentru 1/8″ Front Out, 1/8″ (3.5mm) Headphone/Headset Out, 1/8″ (3.5mm) Mic In/Line In, 1/8″ Center/Sub Out, 1/8″ Rear Out, TOSLINK Optical Out

Primele generații de monitoare au fost de tip digital , primind de la calculator toată informația necesară afișării sub formă de semnale TTL adică Tranzistor Tranzistor Logic.

Sunt compatibile cu standardele IBM CGA și EGA și pot afișa un număr limitat de culori.

Monitoarele analogice pot afișa un număr nelimitat de culori și sunt cu mască de umbrire sau cu grilă de apertură care au rolul de a filtra pixelii.

Un pixel este un punct luminos de pe ecran.

Monitorul este un dispozitiv de ieșire care primește informații de la placa video și poate fi

• CRT, adică cu tub catodic convențional
• LCD adică cu cristale lichide
• PDP, adică cu plasmă
• LED adică cu leduri

Azi toate monitoarele existente pe piață folosesc tehnologie LED. Modul în care este implementată diferă.

Astfel, avea de ales între

• tehnologia TN adică Twisted Nematic care oferă un răspuns rapid dar un unchi de vizibilitate scăzut și culori mai sterse
• tehnologia IPS adică IN-PLANE SWITCHING care rezolvă problema unghiului de vizibilitate și a culorilor dar consumă mai mult curent și timpul de răspuns este mai mare
• tehnologia VA adică Vertical Alignment care este un hibrid între cele două având un unghi de vizibilitate mai bun ca TN un contrast mai bun decat TN și IPS dar nu reproduc culorile mai bine decât un IPS.

Rezoluția unui monitor este dată de numărul de pixeli pe orizontală înmulțită cu numărul de pixeli pe verticală.

Există rezoluții ca

• SD adică Standard Definition care are 720 x 480 pixeli adică 480p sau 480i unde p vinde de la progresive iar i de la interpolat și se referă la rata de refresh a imaginii
• HD adică High Definition care are 1280 x 720 pixeli
• Full HD adică Full High Definition care are 1920 x 1080 pixeli
• Quad FHD adică Quad Full High Definition sau 2k care are 2560 x 1440 pixeli
• UHD adică Ultra High Definition sau 4k care are 3840 x 2160 pixeli
• 8k care are 7680 x 5320 pixeli.

 

Timpul de răspuns este timpul in care un pixel trece din aprins în stins iar rata de reimprospatare este frecvența cu care se reîmprospătează imaginea și e legata de cadrele pe secunda, adică cu fps-urile pe care le au diferitele aplicații și care trebuie sa fie mai mici ca rata de refresh pentru a nu apărea fenomenul de screen tearing, adică imagine sacadata care se poate regla cu tehnologia sync.

 

 

 

A ales monitor LED IPS Dell 27″, Wide, FullHD, SE2717H, la 75 Hz.

Tastatura este o componentă periferică de intrare a computerului ce este conectată la calculator printr-un fir introdus într-o mufă specială și îmi permite să introduc date cum sunt litere, cifre şi semne speciale, prin apăsarea unor taste.

Cele mai folosite tastaturi sunt cele de tip QWERTY. Un alt tip de tastaturi este tipul QWERTZ. Denumirile vin de la primele şase taste de pe rândul al treilea. Tipul QWERTY se foloseşte mai ales în ţările anglofone, iar celelalte folosesc mai ales tipul QWERTZ.

Tastatura constã dintr-o serie de comutatoare montate într-o rețea, numitã matrice a tastelor.

Când se apasã o tastã, un procesor aflat în tastaturã o identificã prin detectarea locației din rețea care aratã continuitatea. De asemenea, acesta interpreteazã cât timp stã tasta apãsatã și poate trata chiar și tastãrile multiple. Interfata tastaturii este reprezentatã de un circuit integrat denumit keyboard chip sau procesor al tastaturii. Un buffer de 16 octeți din tastaturã opereazã asupra tastãrilor rapide sau multiple, transmițându-le sistemului succesiv. În cele mai multe cazuri, atunci când apãs o tastã, contactul se face cu mici întreruperi, adică apar câteva clipuri rapide închis – deschis. Acest fenomen de instabilitate verticalã a comutatorului se numește bounce, iar procesorul din tastaturã trebuie sã îl filtreze, adicã sã îl deosebeascã de o tastare repetatã intenționat de operator. Lucrul acesta este destul de ușor de realizat pentru că întreruperile produse de instabilitatea verticalã sunt mult mai rapide decât tastãrile repetate cele mai rapide. WERTZ.

Există mai multe tipuri de tastaturi, însă cele mai răspândite sunt tastaturile cu 101 sau 104 taste, diferenţa între ele fiind dată, în principal, de prezenţa sau absenţa unor anumite taste. De exemplu, tastatura 101 nu include tasta numită Windows Logo, în timp ce tastatura de tipul 104 are inclusă această tastă.

Există tastaturi

• standard
• tastaturi ergonomice
• tastaturi multimedia
• tastaturi fără fir
• tastaturi speciale.

 

A ales o tastatură wireless Logitech MK235, USB, Grey.

Termenul mouse datează din 1965, când a fost găsit într-o publicație englezească. A fost susținut de institutul Compact Oxford în dicționarul american Heritage.

Cercetatorul american Douglas Engelbart, de la Standford, a inventat primul mouse în 1963. Acest mouse are exteriorul din lemn, și este voluminos, însă poate fi ținut cu o singură mână. Mouse-ul folosește două rotițe așezate perpendicular pentru a putea detecta mișcarea, având un singur buton.

În anul 1981 împreună cu sistemul Xerox 8010 Star Information, a fost comercializat primul mouse pentru un sistem personal.

Mouse-urile au ergonomii diferite și sunt

• cu rotițe externe
• cu bilă
• optic
• cu laser
• mouse-ul cameră
• de picior
• trackball-ul
• mouse-uri touch.

Există mouse-uri concepute pentru persoanele cu dizabilitati.

Mouse-ul cu fir este mai ieftin ca cel wireless, nu are nevoie de baterii și este în general mai rapid în transmiterea coordonatelor cursorului către PC, pentru că nu suferă de interferențe electromagnetice.

Viteza unui mouse este exprimată în general prin DPI adică Dots Per Inch care reprezintă numărul de pixeli al unui cursor atunci cand mouse-ul este mișcat un inch, adică 2,54 cm. Un mouse laser performant are în general între 5000 DPI și 6000 DPI.

Majoritatea mousilor folosesc senzori optici, reprezentați de senzori CMOS care fotografiază suprafața mousepad-ului iluminată cu un LED infrarosu sau cu un LASER. O parte din precizia unui mouse vine din Pooling Rate, adică rata de raportare a poziției cursorului. Un senzor poate citi poziția de mii de ori pe secundă dar poate transmite coordonatele calculatorului de mai puține ori pe secundă. Un Pooling Rate bun suporta valori de 500-1000 Hz, chiar și la cele fără fir.

Am ales un mouse wireless Logitech MK235, USB, Grey.

Au ajuns componentele și a început să facă setup-ul. A montat procesorul ridicând levierul de pe socket.

A potrivit colțul însemnat cu un triunghi al procesorului cu colțul însemnat al socket-ului și a apăsat încet pe procesor să se asigure că toți pinii au intrat, apoi a împins levierul pentru a fixa procesorul.

A aplicat peste procesor pasta termoconductoare de mărimea unui bob de mazăre și a întins-o uniform pe toată suprafața pentru ca radiatorul să poate prelua mai ușor căldura procesorului.

 

 

 

Peste ea, deasupra procesorului. a pus radiatorul. pe care l-a fixat cu ajutorul suportului venit cu placa de bază.

Peste radiator a pus ventilatorul. Când m-a asigurat că orificiile pentru suruburi se potrivesc le-a insurubat fixând ventilatorul.

A montat memoria apasând clemele slotului de pe placa de bază și a avut grijă ca șanțul de pe plăcuțe să se suprapună cu cele de pe sloturi. A apăsat pe plăcuțe pană când au intrat și le-a fixat ridicând clemele.

A montat tăblița cu găurile pentru mufele plăcii de bază în carcasă și a asezat placa astfel încât mufele să se potrivească cu găurile de pe tăbliță.

A pus distanțierii cu rol în fizarea plăcii de bază dar și pentru a evita un scurtcircuit produs dacă circuitele plăcii ating carcasa. A fixat placa de bază în șuruburi.

A scos protectia de pe slotul plăcii video și a montat placa pe slot apăsând pe ea apoi așezând protecția în forma inițială.

A montat hardisk-ul și SSD-ul cu conectorii în afară în sertărașele lor și le-a fixat în șuruburi.

A montat placa de sunet la fel ca pe placa video.

Am montat sursa de curent la locul ei.

A conectat componentele pe placa de baza așezând mufele cu scrisul în jos, începând de pe randul de sus.  A montat POWER HDD , Power SW.  Randul de jos RESET , HDD LED . A pornit sistemul. Mergea..